Adaugata in Stiri turism 03-Dec-2009
Couch-surfingul adună peste un milion de adepţi. Ideea e simplă: oferi şi primeşti cazare gratuită. Imaginaţi-vă cum ar fi dacă aţi avea rude în 230 de teritorii din toată lumea, la care aţi putea dormi câteva nopţi fără să trebuiască să plătiţi.
Problema banilor pentru cazare ar fi rezolvată, iar misterul mâncărurilor tradiţionale va fi mai lesne elucidat. Site-ul CouchSurfing.org nu îţi descoperă rudele din străinătate, însă îţi oferă posibilitatea să călătoreşti cu bani puţini şi să intri în legătură cu oamenii locului mai facil decât prin intermediul oricărei agenţii de turism. Pentru că se doreşte a fi o organizaţie nonprofit, pe aventurieri nu îi costă decât o plimbare a degetelor pe tastatură şi, opţional, o donaţie.
Cazare gratis, companie nepreţuită
CouchSurfing a apărut în 2004 şi înseamnă două lucruri: să vizitezi şi să ţi se ofere adăpost, de cele mai multe ori gratis. Site-ul este o bază de date accesibilă, în care poţi alege din peste un milion de persoane care să te găzduiască în casele lor sau cu care să ieşi în oraş, din Antarctica şi până în Insula Crăciunului.
Altfel spus, atunci când vrei să pleci în Brazilia, dar nu vrei să plăteşti şi cazarea, îţi faci cont pe site, cauţi gazdele cele mai apropiate de oraşul unde vrei să ajungi, le trimiţi un mesaj, iar ele îţi vor spune dacă te pot primi în casele lor sau nu. Uneori, amfitrionii cei mai primitori vin până la aeroport să te întâmpine, îţi oferă un tur al oraşului sau te ţin la poveşti până târziu în noapte.
Gazdă pentru 500 de necunoscuţi
În România, moda CouchSurfingului a apărut în 2006. În prezent, sunt în jur de 900 de gazde şi peste 3.000 de surferi. Majoritatea sunt din Transilvania, Bucureşti şi din marile oraşe. Mihai Bursesc este unul dintre cei mai bine cotaţi amfitrioni din România, conform site-ului CouchSurfing.org. Este din Sălaşu de Sus, judeţul Hunedoara, activează în comunitatea de CouchSurfing din 2007, are 35 de ani, 143 de referinţe pozitive şi nenumărate poveşti.
Îşi pune la dispoziţia străinilor cabana din Munţii Retezat şi propria casă din sat fără să ceară nimic în schimb, decât, poate, să stea la „un pahar de vorbă” cu oaspeţii. A găzduit până acum 500 de călători, dintre care 250 numai prin CouchSurfing.org, restul prin recomandări. Locuieşte într-o fostă fierărie, care i-a aparţinut tatălui. Cabana este a familiei, dar are el grijă de ea.
Hunedoreanul are studii superioare, s-a specializat în traduceri în/din limbile franceză şi engleză, dar nu are decât un an vechime pe cartea de muncă: „Lucrez trei-patru luni pe afară ca paznic, agricultor, căpşunar, chelner - în general, munci fizice, la negru. Cu 1.000-2.000 de euro pe care îi primesc în mână trăiesc jumătate de an. Când n-oi mai putea munci nici cu capul, merg la o plimbare prin pădure. Mai bine să mă mănânce lupii decât să sfârşesc în azilul de bătrâni”.
Anarhiştii şi olandezii îndrăgostiţi
La el au stat câţiva dintre anarhiştii care au protestat la Summitul NATO de la Bucureşti, din 2008. Lucra la primăria din sat şi i-a primit să doarmă în apartamentul de serviciu al instituţiei, chiar lângă sediul poliţiei. La câteva zile după ce au plecat, au apărut la televizor în timp ce erau arestaţi în Capitală.
Şeful Poliţiei din Sălaşu de Sus i-a spus că de acum înainte să declare la poliţie fiecare străin care vine să îl viziteze. Tot în cabana lui şi-au găsit marea iubire doi olandezi, care nu se cunoscuseră până atunci. Ea - ambasadoare CouchSurfing, el - un artist care visa să aibă propriul sat de „canapelişti” (preferabil canapeliste) în Turcia. De atunci, cei doi îi trimit din când în când poze din călătoriile lor împreună.
Preţ: să le cazi cu tronc unor străine
Cea mai tânără vizitatoare a lui avea 18 ani şi era din SUA. Îşi vânduse motocicleta şi toate lucrurile pe care le primise de la părinţi ca să călătorească prin Europa. Aventuriera intrase în comunitatea de călători la 17 ani printr-o minciună: a declarat că are cu un an mai mult. A predat limba engleză în Slovacia şi a venit în România în vacanţă, împreună cu o franţuzoaică.
„Francezii au un fix cu România, ceva care bate cu imaginea lor despre viaţă. Le place sărăcia asta cu iz de ecologie, cred că este una dintre ţările care încă mai au ceva mister, la graniţa dintre lumea a doua şi a treia”. În opinia lui Mihai, cheltuielile pe care le are cu „canapeliştii” nu sunt foarte mari. Pentru unul sau doi găseşte ceva de mâncare prin casă. „Dacă sunt peste cinci, se simt şi ei, mai cumpără de mâncare. Eu le mai iau ţuică dintr-aia bună şi le mai dau ţoale, iar acuma pot să le ofer cel mult un mic dejun”, afirmă hunedoreanul. Singurele probleme pe care le poate avea sunt vreo farfurie spartă, lemne tăiate ilegal sau vreo fată căreia să-i fi căzut cu tronc.
Şi, pentru că nu se amestecă în aventuri amoroase, îi place să creadă că străinii vin pentru intimitatea de la munte şi pentru merele pe care le pot culege singuri din copac. Cazează străini, chiar şi ciudaţi, pentru că simte că se dezvoltă, că ajunge să îşi cunoască limitele. Încă nu îşi dă seama ce urme lasă activitatea de gazdă, dar ştie că amprenta nu va putea fi ştearsă cu uşurinţă.
Sursa: Evenimentul Zilei
