Adaugata in Stiri turism 22-Ian-2010
Pajişti montane, depresiuni, culmi muntoase, sate deluroase, aer curat, izvoare de ape minerale şi drumeţii lungi în natură. De la jumătatea lunii noiembrie, toate aceste ingrediente vor putea fi gustate de turiştii care vor ajunge în Bucovina.
La acea dată vor fi lansate trei parcuri de turism activ în care se va practica nordic walking-ul, în regiunile Vatra Dornei, Gura Humorului şi Suceviţa.
Proiectul denumit „NAP (nature active parc) turism – Bucovina – Parcuri de turism activ în natură în Bucovina” a fost demarat în 2008 şi se va finaliza prin lansarea oficială a celor trei parcuri, la datele de 13, 14 şi 15 noiembrie.
El este finanţat, în cea mai mare parte, de Uniunea Europeană, printr-un program Phare, şi este implementat de Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava.
„Nordic walking e o mişcare nouă în România. Ea e derivată din schiul de tură. Marele atu este că pentru a putea să practici această formă de mişcare nu e nevoie de zăpadă: poate fi practicată indiferent de anotimp”, spune Bogdan Cocieru, asistent de cercetare la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, care s-a ocupat de implementarea proiectului.
Practicanţii acestui sport se plimbă pe distanţe lungi şi se ajută în mişcări de beţe asemănătoare celor folosite la schi. Dacă în timpul mersului obişnuit este implicată numai 70% din masa musculară a unei persoane, în cadrul nordic walking-ului, acest procent ajunge la 90%. Astfel, mişcarea produce o creştere a energiei consumate cu până la 46% faţă de mersul fără beţe. Nordic walking nu este complicat şi poate fi practicat de persoane de toate vârstele.
„O componentă a acestei forme de mişcare este închiderea şi deschiderea constantă a pumnilor, ceea ce stimulează fluxul sangvin în extremităţi”, spune Cocieru
Toate traseele sunt semnalizate modern, cu plăcuţe pe stâlpi, iar în punctele de start s-au montat poanouri mari cu informaţii în română, engleză şi germană (ce conţin o descriere a traseului, o hartă, gradul de dificultate, diferenţele de nivel).
Pentru fiecare zonă sunt trei ghizi care vor conduce grupurile organizate de turişti pe trasee. De asemenea, ei îi învaţă pe turişti cum se practică în mod corect nordic walking-ul.
„Fiecare din cei trei ghizi cunoaşte foarte bine zona. Ghizii de turism activ, în cadrul proiectului, au fost implicaţi şi în cadrul unui seminar de educaţie ecologică şi interpretarea naturii, au fost instruiţi în a transmite turiştilor cum să interpreteze natura, de la identificarea de urme de animale la flora specifică”, spune Cocieru.
În parcuri, accesul este liber, traseele fiind toate în spaţii publice. Pentru a putea închiria beţele şi serviciile unui ghid, turiştii trebuie să fie organizaţi într-un grup (minimum patru persoane, maximum 20). Tarifele vor fi stabilite în următoarea perioadă şi vor fi cunoscute până la jumătatea lunii noiembrie, atunci când va avea loc lansarea celor trei parcuri de turism activ, a mai declarat Cocieru. Preţul poate varia în funcţie de numărul turiştilor din grup sau de numărul de trasee parcurse.
Proiectul nu poate fi însă generator de profit: „Centrele de închiriere ţin de primării, ghizii la fel. Acordurile prevăd o clauză prin care ei pot solicita o anumită taxă de închiriere şi inclusiv acea taxă pentru prestaţia ghidului. Iar aceşti bani nu pot fi folosiţi ca profit, ci doar ca să întreţină traseele, echipamentul sportiv şi cheltuielile cu resursele umane”, spune Cocieru.
Sursa: Evenimentul Zilei